Care este diferenţa dintre unt şi margarină? by Elena Ciobanu

       Fie că le foloseşti pentru a prăji diferite alimente, în prăjituri sau pur şi le consumi direct pe pâine, untul sau margarina sunt, oarecum, nelipsite din dietele multora dintre noi. Dar care este diferenţa dintre aceste două alimente? Este unul mai sănătos decât celălalt?

       Untul, extras din lapte şi smântână, este consumat de mii de ani, dar în a doua jumătate a secolului XIX, oamenii de ştiinţă au constatat că acesta conţinea un nivel ridicat de grăsimi saturate şi că ar trebui să găsească un alt aliment cu care să îl înlocuiască.

       Toată lumea ştie că untul îngraşă, iar asta din cauză că o singură linguriţă de unt poate conţine 35 de calorii. Dacă ne uităm la compoziţia moleculară a untului, observăm că toţi atomii săi de carbon sunt încercuiţi de atomi de hidrogen, ceea ce înseamnă că el are un nivel de saturaţie ridicat, care în prezent este asociat cu bolile cardiovasculare. Mai mult