Se află Pământul sub amenințarea iminentă a emisiilor de metan din Oceanul Arctic?

Emisii de metan consistente fără precedent – metanul fiind un gaz cu efect de seră de 20 de ori mai toxic decât dioxidul de carbon – au fost observate bolborosind la suprafața Oceanului Arctic de mai mulți cercetători care derulau un studiu extins al regiunii.

Rata și volumul eliberării de metan surprinsă, printre alții, de Igor Semiletov, de la Academia Rusă de Științe, l-a uluit pe liderul echipei de cercetare rusești, care a declarat că nu a mai asistat niciodată la un astfel de fenomen în cei 20 de ani de observare a fundului Oceanului Arctic.

Și mai înainte specialiștii au întâlnit emanații de metan în zona arctică, dar acelea se manifestau prin fântâni – sau structuri subacvatice – cu diametre de numai câteva zeci de metri. Acum, este pentru  prima oară când cercetătorii descoperă fântâni continue și prolifice, cu diametre uneori și de peste o mie de metri. În plus, pe o suprafață relativ mică, cercetătorii au întâlnit peste o sută de surse de metan diferite și sunt de părere că analizând o regiune mai mare ar depista, probabil, mii.

Oamenii de știință estimează că există sute de milioane de tone de gaz metan blocate sub permafrosul Arcticii, iar una dintre cele mai mari temeri este aceea că, odată cu dispariția banchizelor pe  timpul verii și prin creșterea accelerată a temperaturilor în toată regiunea – temperaturi care topesc permafrostul siberian – metanul reținut ar putea fi brusc eliberat în atmosferă, determinând schimbări climatice rapide și severe la nivel global.

Inițial, echipa doctorului Semiletov a publicat în 2010 un studiu care estima că emanațiile de metan din regiunea arctică erau de circa opt milioane de tone anual, dar cea mai recentă expediție sugerează că aceasta este o subestimare semnificativă a fenomenului.

În vara acestui an, echipajul vasului de cercetare „Academician Lavrentiev” a analizat o suprafață de circa 25.000 de km2 din Oceanul Arctic, în apropierea coastei est-siberiene, pentru a descoperi, în circa 115 puncte staționare, câmpuri de metan la o scară fantastică, fântâni cu diametre de peste un kilometru care emană gazul nociv direct în atmosferă – concentrația era de o sută de ori peste normal.

Potrivit dr. Semiletov, metanul ar putea fi eliberat acum din Oceanul Arctic în asemenea cantități ca urmare a creșterii volumului de apă relativ mai cladă descărcată din râurile Siberiei, în urma topirii permafrostului.

Zona arctică, ca un întreg, a avut parte de o creștere a temperaturii cu 40C în ultimele decade și, totodată, de un declin dramatic în zona Oceanului Arctic acoperită de banchize. Mulți specialiști se tem că pierderea banchizelor ar putea accelera tendința de încălzire, deoarece oceanul descoperit absoarbe mai multă căldură de la Soare decât suprafața reflectantă a apei acoperită de gheață.