Reacţia de adiţie

Page 1 Page 2

 ~ Polimerizarea

   In reacţiile de polimerizare “n” molecule de substanţă “M” se unesc formând macromoleculele care au aceeaşi compoziţie cantitativă cu a substanţei care polimerizează, însă produsul rezultat are proprietăţi complet diferite. Reacţia de polimerizare poate fi scrisă foarte simplu:

Pentru a înţelege mai bine noţiunile fundamentale din domeniul polimerizării se va examina cazul ciocnirii de vinil care este un monomer având o dublă legătură vinilică si care este capabilă să polimerizeze rezultând policlorura de vinil:

   ~Adiţia halogenilor

Dintre halogeni, bromul şi clorul dau produşi de adiţie. Adiţia bromului decurge după următoare a reacţie:

În cazul clorului reacţia în fază gazoasă este violentă şi poate da naştere la explozii, obţinându-se acid clorhidric şi cărbune.

Pentru evitarea acestui neajuns reacţia se efectuează în solvenţi inerţi, ca tetraclorură de carbon (în care se dizolvă ambele componente) sau tetracloretanul (în acest caz solventul este chiar produsul de reacţie).

 ~ Metode de polimerizare ~

  1. Polimerizarea în bloc se realizează când însăşi monomerul constituie şi mediul de polimerizare. După cum s-a aratat, mediul de polimerizare poate fi gazos sau lichid. Are avantajul de a fi cea mai simplă dintre metode; 

  2. Polimerizarea in soluţie se realizează într-un mediu de polimerizare în care este solubil şi monomerul şi polimerul. Din această metodă de polimerizare rezultă o soluţie omogenă de polimer în solvent care poate fi utilizată ca atare sau din care polimerul poate fi precipitat, separat, uscat şi utilizat; 

   3. Polimerizarea în dispersie se realizează atunci când monomerul si mediul de polimerizare formează faze distincte însă într-un grad avansat de amestecare. Dimensiunea particulelor dispersate subdivide acest procedeu înpolimerizarea în suspensie, când dimensiunile particulelor de monomer sunt de ordinul milimetrilor, şi polimerizarea în emulsie, când dimensiunile particulelor sunt de ordinul micronilor şi formează cu mediul de polimerizare şi cu ajutorul emulgatorilor o emulsie; 

4. Polimerizarea stereospecifică a fost realizată pentru prima dată în anul 1955. Ea se aplică alchenelor alfa substituite şi dialchenelor. Prin polimerizarea stereospecifică, moleculele stereoizomere se leagă în macromoleculă în structuri spatial ordonate, bine definite, cu o cristalinitate înalta. Luând spre exemplu propilena, care are o molecula asimetrică, ea poate fi reprezentată geometric.

 

Page 1 Page 2