Oamenii de ştiinţă au reuşit, în premieră absolută, să manipuleze un atom de anti-materie

Oamenii de ştiinţă au reuşit să măsoare, pentru prima dată în istorie, un atom de anti-materie. Reuşita constituie un pas important spre înţelegerea modului în care s-a format Universul.

O echipă internaţională de fizicieni de la CERN a folosit o tehnică intitulată „spectroscopie cu microunde” pentru a manipula atomi de anti-hidrogen. Bombardarea atomilor de anti-materie cu microunde a permis oamenilor de ştiinţă să obţină informaţii despre proprietăţile acestora, reuşita constituind prima măsurătoare a anti-materiei din istoria ştiinţei.

Anti-materia este reprezintă o imagine în oglindă a materiei, astfel că sarcinile electrice ale particulelor sale consituente sunt inversate. Atunci când anti-materia şi materia se ciocnesc, se anihilează reciproc într-o explozie gigant, devenind energie pură.

Oamenii de ştiinţă cred că Universul conţinea părţi egale de materie şi anti-materie imediat după Big Bang, eveniment ce a avut loc acum 13,7 miliarde de ani. Vasta majoritate a materiei şi anti-materiei s-au distrus reciproc imediat după Big Bang, în urmă rămânând un surplus de materie, ceea ce a permis formarea stelelor, a galaxiilor şi, în cele din urmă, a noastră. Oamenii de ştiinţă nu ştiu de ce materia a „învins” în această luptă, ajungând să predomine în Univers.
Studiul publicat în jurnalul Nature reprezintă un prim pas spre o mai bună înţelegere a anti-materiei şi a ceea ce s-a petrecut cu această misterioasă substanţă după Big Bang.