Head

Au fost desemnaţi câştigătorii Premiului Nobel pentru Chimie 2012

Americanii Robert Lefkowitz şi Brian Kobilka au obţinut Premiul Nobel pentru Chimie, ediţia 2012, pentru studiile lor asupra proteinelor ce permit celulelor din corp să reacţioneze la semnalele externe.

Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a anunţat că cei doi cercetători au făcut descoperiri inovatoare asupra unei familii importante de receptori, cunoscuţi sub numele de receptori cuplaţi-cu-proteine-G.

Aproape jumătate din toate medicamentele existente astăzi pe piaţă acţionează asupra acestor receptori, astfel că cercetările ce duc la o mai bună înţelegere a acestora vor permite elaborarea unor medicamente mai eficiente.

 

Medicamentul care ar putea salva vieţile a milioane de oameni. Noul antibiotic distruge cele mai puternice bacterii

Un nou tip de medicament, care poate fi extrem de eficient în tratarea infecţiilor rezistente la antibiotice şi care dezactivează bacteriile în loc să le distrugă, a fost dezvoltat de oamenii de ştiinţă.

În mod tradiţional, cercetătorii au încercat să găsească antibiotice care să distrugă bacteriile. Însă noi am găsit o nouă clasă de antibiotice care nu are abilitatea de a distruge bateriile, ci de a preveni transformarea lor într-o infecţie” explică Brad Spellberg, de la Centrul Medical al Universităţii din California, citat de phys.org.

În acest moment, lumea medicală are nevoie cu disperare de noi tratamente pentru infecţii, întrucât bacteriile au dezvoltat rezistenţă la antibioticele obişnuite.

Am observat că tulpinile care provocau infecţii grave produceau endotoxină în timp ce se dezvoltau. Cu cât produceau mai multă endotoxină, cu atât mai virulentă era tulpina” explică Spellberg. Astfel, această substanţă a devenit ţinta pentru viitoarele terapii. Mai mult

Alchimie modernă: o formă de viaţă produce aur de 24 de carate

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Michigan, SUA, au descoperit că o anumită specie de bacterie poate extrage, dintr-o substanţă toxică, aur pur.

Uimitor este faptul că bacteria poate suporta niveluri de toxicitate incredibil de mari, dezvoltându-se într-un mediu cu concentraţii ridicate de clorură de aur (cunoscută şi sub denumirea de “aur lichid”), un compus otrăvitor, care se întâlneşte şi în natură (dar în concentraţii extrem de mici).

Kazem Kashefi şi Adam Brown, profesori la Universitatea de Stat din Michigan, numesc procesul “alchimie microbiană“. Ei au constatat că bacteria Cupriavidus metallidurans tolerează concentraţii de clorură de aur de cel puţin 25 de ori mai mari decât se credea anterior.
 
Cei doi au realizat o instalaţie – numită The Great Work of the Metal Lover – ce asociază biotehnologia şi arta şi cu ajutorul căreia fac demonstraţii în faţa publicului. Mai mult

Cercetătorii japonezi au descoperit un NOU ELEMENT CHIMIC: 113

Cercetătorii japonezi au anunţat că au reuşit să creeze un nou element chimic, numit Ununtrium.

Niponii au reuşit să creeze noul element, care nu apare în formă naturală pe Pământ, după nu mai puţin de nouă ani petrecuţi în laborator.

Ununtrium, al cărui atom are 113 protoni în nucleu, este foarte instabil. Japonezii au crezut încă din 2004 că au reuşit să creeze elementul, însă abia acum spun că au “dovezile clare”.

Pentru a sintetiza elementul 113, cercetătorii au folosit acceleratorul de particule RIKEN Nishina, pentru a ciocni un atom de zinc (30 protoni) cu unul de bismut (83 de protoni).

Din cauză că Ununtrium este foarte instabil, descoperirea noului element trebuie mai întâi certificată. Dacă nu vor exista dubii, japonezii vor deveni prima echipă din Asia care “descoperă” un element şi vor stabili numele definitiv al acestuia.

Business Insider notează că, din 1940 până acum, au fost descoperite sau inventate 20 de elemente noi, inclusiv unul “de categorie grea”, cu o masă atomică de 118. Niponii care au creat Ununtrium au declarat că, în viitor, speră să obţină elemente cu mase de peste 119.

Sursa: gandul.info

Creat de ELENA CIOBANU și ADI MĂLĂESCU

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress